Tombola ACORD Travel

Maria Luchita impreuna cu managerul de Program Mihaela Melniciuc

La tombola ACORD Travel din 18 decembrie, care a avut loc la oficiul de pe bd. Dacia 35, câştigătoarea unei tablete Asus Nexus 7 a devenit Maria Luchiţa, manager de Program – Mihaela Melniciuc. “Am mulţi prieteni care s-au înscris la program şi au avut o experienţă frumoasă în SUA. Şi eu mi-am dorit să particip şi să-mi realizez visul de a ajunge în America. Sunt primul an la universitate şi am posibilitatea să plec peste ocean, de ce aş refuza-o? Când am aflat că eu sunt câştigătoarea, nu-mi venea să cred, niciodată nu am crezut în concursuri dar iată că ele sunt reale. Îi mulţumesc nespus de mult managerului de program, care m-a convins să particip şi să câştig. Abia aştept să plec în SUA, mi-am ales deja şi jobul la târgul din 18 decembrie. Celor care nu s-au înscris la program sau nu au curajul să o facă, aş vrea să le spun: nu pierdeţi această şansă unică, sunteţi studenţi, acumulaţi experienţă deoarece timpul este ireversibil. Nu aveţi nimic de pierdut, doar de câştigat. Veniţi în oficiile ACORD Travel şi managerii vă vor ajuta să aveţi de o vară superbă în America.

 

Vă reamintim că următoarele extrageri vor avea loc: of. Puskin, nr. 35 – pe 21 Decembrie; of. Alexandru cel Bun, nr. 99 – 28 Decembrie; Vă aşteptăm în oficii!