London School of Business & Finance (LSBF) este prima instituţie din Marea Britanie care dezvoltă programe ce oferă posibilitatea de a obţine atât Master of Business Administration (MBA), cît şi calificări profesionale.
LSBF, în asociere cu Grenoble Graduate School of Business (GGSB), a lansat programul unic combinat care vă permite să obţineţi două calificări foarte prestigioase recunoscute în întreaga lume: Master of Business Administration (MBA) şi calificarea Asociaţiei Experţilor Contabili. Pentru prima dată, cele două calificări sunt acordate după trecerea unui curs.
Diplomă de absolvent MBA este atribuită de către GGSB, care este o instituţie de vîrf din Europa ce oferă programe de formare în domeniul managementului. GGSB este una dintre puţinele şcoli din lume, care a primit acreditare de la Asociaţia de Dezvoltare a Şcolilor de Business de pe lîngă universităti.
La LSBF se crează condiţii pentru a oferi absolvenţiIor posibilitatea de a găsi un loc de muncă calificat pe piaţa forţei de muncă extrem de competitivă la etapa actuală şi pentru a crea posibilităţi de creştere în cariera lor. Acest lucru este realizat prin transferul de cunoştinţe, aptitudini şi abilităţi care formează competenţele necesare liderilor şi profesioniştilor de succes.
O componentă importantă a succesului de la LSBF sunt specialiştii din cadrul didactic. Personalul didactic este format din experţi profesionişti în domeniu finanţe şi afaceri, reprezentanţii celor mai importante companii multinaţionale, instituţii financiare şi firme importante, precum KPMG, Goldman Sachs, RWE, American Express, Abbey National şi Credit Suisse. Orele au loc în formă de prelegeri pe baza principiului de ateliere în cadrul cărora elevii învaţă exemple reale şi primesc cele mai recente informaţii privind evoluţiile din domeniul lor de interes.
Datorită cadrului didactic puternic şi a conexiunilor la nivel de şcoală, cu companii din diverse sectoare ale economiei din Europa, elevii vor avea oportunitatea de a-şi îmbunătăţi abilităţile lor în practică. Reprezentanţii şcolii sunt întotdeauna încîntaţi să invite elevii şcolii să lucreze la proiecte de consultanţă, pe care le oferă numeroase companii de top din Europa.
Doar puţini candidaţi pot oferi potenţialilor angajatori atît o diplomă de MBA, cît şi de calificare ACCA/CIMA/CIM. Oricare ar fi planurile de viitor, o combinaţie de MBA + ACCA/CIMA/CIM va fi un instrument puternic în arsenalul profesional.Existenţa serviciului de dezvoltare profesională de pe lîngă universitate, familiarizează elevii cu companiile transnaţionale de top, în cadrul cărora ei au posibilitatea să activeze, participînd la diferite proecte de cercetare sau consultanţă, de practică sau stagiere.
În ce constă abordarea unică a LSBF? În perspectivă cu totul diferită de educaţie şi dezvoltarea personală a fiecărui elev. Principiul Şcolii este abordarea individuală, fiecare persoană are anumite calităţi, care trebuie dezvoltate, precum şi puncte slabe de care trebuie să fie ajustate. Obiectivul principal al proiectului – este de a stabili direcţia de cariera a studenţilor.
De fapt, aceasta constitue poziţia unică a studentului pe piaţa forţei de muncă – şi nu doar în Marea Britanie! Această combinaţie de competenţe şi calificări, cele mai atractive angajatorului din toată lumea, face din absolventul LSBF, candidatul de excepţie pentru acest loc de muncă. Consultantul efectuează o analiză profundă a competenţelor existente, realizărilor şi altor momente importante din CV-ul solicitantului şi apoi determină care abilităţi sunt esenţiale pentru o avansare în carieră şi care interferează cu dezvoltarea profesională. Pe această bază consultantul face o recomandare pentru luarea unui curs, pentru a obţine competenţa exclusivă şi profesionalismul de care angajatorii companiilor de top din lume sunt interesaţi.
LSBF este mundră că are un sprijin excelent în formarea tinerii generaţii, folosind tehnologii informaţionale de ultima oră, săli de clasă moderne, bine echipate şi multe altele. Aici se crează cel mai confortabil mediu de învăţare pentru studenţii din întreaga lume.Şcoala are un laborator de computere separat, cu cele mai recente software-uri de contabilitate şi de afaceri. Studenţii au acces la Internet, în campus sunt canale de comunicaţii fără fir, instrumente de învăţare, moderne cum ar fi aviziere, ecrane şi instrumente pentru a face prezentări în formatul PowerPoint, alături de manualele tradiţionale.În biblioteca şcolii puteţi găsi cele mai noi reviste de business, precum şi literatura de specialitatea de bază, suport pentru toate cursurile.
Mai multe informații aflați direct de la consultantul de programe educaționale, la adresa Bănulescu Bodoni 4, sau la tel: 060 669 653, email: eugenia.florea@acordtravel.md